Sibiu

Catedrala Evanghelica

Biserica Evanghelica este una dintre cele mai impunatoare cladiri din centrul istoric al orasului Sibiu, si asta datorita înaltimii turnului acesteia ( cel mai înalt din Transilvania-peste 73 de metri ) vizibil din aproape oricare parte a orasului. Imaginea bisericii evanghelice din Sibiu este cel mai des întâlnita pe cartile postale cu imagini din orsul Sibiu.
Biserica este cunoscuta mai ales pentru orga din interiorul impresionant, o orga în stil baroc realizata de Catedrala Evanghelica din Sibiuun mester slovac în anul 1671, orga ce a înlocuit prima orga adusa la Sibiu în anul 1585. Este cea mai mare orga din S-E Europei. În timpul verii, pe perioada iunie-septembrie biserica evanghelica organizeaza concerte de orga, care atrag numerosi turisti în fiecare zi de miercuri când au loc aceste deosebite auditii.

Impresionanta cladire este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmeaza spre vest un transept, apoi nava centrala si cele doua laterale, în vest a fiind construit turnul masiv, înglobat în cele din urma într-un nartex format, la rândul sau, din trei nave.

Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudica dupa 1474, când s-a hotarât transformarea bazilicii într-o biserica-hala. S-a supraînaltat astfel peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii zidului, s-a format o tribuna laterala prevazuta cu bolta stelata. Biserica evanghelica din Sibiu, una dintre cele mai monumentale lacasuri de cult gotice din România, prezinta o importanta deosebita deoarece, asa cum arata academicianul român Virgil Vatasianu, realizeaza pentru întâia oara îmbinarea bazilicii arhaice cu o elevatie gotica matura.

Catedrala Ortodoxa

Monumentala si impunatoare, sobra si majestuasa, Catedrala Mitropolitana „Sfânta Treime” din Sibiu, domina de peste un secol întreg orasul de pe malurile Cibinului.
Idea construirii unei catedrale în Sibiu apartine celui ce a fost în Ardeal „începator întru toate”, marele mitropolit Andrei Saguna. El a fost cel care a instituit colecta pentru edificarea catedralei, în urma aprobarii data în anul 1857, de Împaratul Francisc Iosif I care a si donat 1000 de galbeni, fiind astfel primul ctitor. Mitropolia românilor ortodocsi din Transilvania si Banat avea nevoie de o catedrala,fiindca numai ea putea fi cu adevarat simbolul ortodoxiei românesti. Pâna la ridicarea catedralei, în municipiul Sibiu existau doar 2 biserici ortodoxe!
Catedrala OrtodoxaDin pacate, vremurile nu au fost prielnice si mai ales posibilitatile financiare nu au fost îndestulatoare pentru ca Saguna sa poata vedea ridicata „maica tuturor bisericilor din Mitropolie”, asa cum el caracteriza catedrala. A pus început colectei, care va continua si sub urmasii sai în scaunul mitropolitan de la Sibiu. Abia Ioan Metianu (1899-1916), cel de-al treilea mitropolit, va avea nemarginita bucurie si mângâiere de a vedea ridicata si terminata biserica catedrala.

În urma concursului privind proiecte de planuri de constructie, majoritatea venite din partea unor arhitecti din Ungaria si Austria si doar patru de la arhitecti din Ardeal, Bucovina si Vechea România, s-a ales planul întocmit de arhitectul Iosif Kommer si Virgil Nagy, profesor la Politecnica din Budapesta, dar care a suferit mici modificari, în special în ceea ce priveste cele doua turnuri de la intrare. Planul catedralei inspirându-se dupa modelul „Sfintei Sofia” din Constantinopol (astazi Istanbul), ctitoria împaratului Iustinian, distinctia fiind facuta în ceea ce priveste dimensiunile si turnurile masive de la intare cu forme specifice arhitecturii eclesiale ardelene, cu anumite elemente din stilul baroc. Catedrala a fost ridicata pe locul fostei bisericute grecesti (1797-1799), de la care s-au pastrat 4 icoane împaratesti, pictate pe lemn si ferecate în argint si împodobite cu pietre pretioase, care se pastreaza astazi in altarul catedralei, si a 8 case (!) care au fost darâmate. În data de 18 august 1902 (ziua de nastere a împaratului-rege Francisc Iosif I) s-a pus piatra fundamentala. Pentru supravegherea lucrarilor de zidire a fost angajat inginerul orasului Sibiu, Iosif Schussing. Lucrarile s-au desfasurat într-un timp record doar doi ani, caci în în primavara anului 1904 a fost tencuita în interior. În toamna aceluiasi an au fost sfintite si ridicate in turnuri cele 4 clopote lucrate la firma Friederic Seltenhofer din Sopron, executate într-o armonie deosebita în E-mol (mi minor), ceruta de muzicologul Gheorghe Dima. Primul clopot, asezat în turnul din miazanoapte are 1345 Kg, iar celelalte trei in turnul de miazazi, al doilea de 790 Kg, al treilea de 723 Kg iar ultimul de 164 Kg. Din nefericire, în cursul Primului razboi mondial, cele trei clopote din turnul de miazazi au fost „rechizitionate” pentru armata austro-ungara si transformate în tunuri ucigatoare de români. Abia în anul 1926, prin grija mitropolitului Nicolae Balan, s-au turnat trei noi clopote. Dimensiunile catedralei sibiene sunt: 53,10m. lungime, 25,40m. latime (în mijlocul cladirii), 24,70m. înaltimea cupolei (în interior si 34,70m. în exterior), 15m. diametru cupolei si 43 (45) m. înaltimea turnurilor, catedrala avand capacitatea de cateva mii de credinciosi.
 Interiorul Catedralei Ortodoxe din Sibiu

 

 Sfintirea catedralei a avut loc în data de 13 mai 1906 si a fost oficiata de catre mitropolitul Ioan Metianu si episcopul Ioan Papp de la Arad, înconjurati de un impunator sobor de arhimandriti, protopopi, diaconi, la care au asistat o multime de crednciosi. Printre oaspeti de seama amintim pe istoricul Nicolae Iorga, Dr. Friederich Teutsch si autoritatile locale din aceea vreme. A fost o manifestare ampla cu muzica militara, corala, toate incheiate cu un „conduct cu torte” (40 lampioane si 200 de torte aprinse) pe câteva dintre strazile centrale ale orasului.
În cea ce priveste pictura catedralei, aceasta a fost împodopita în decursul vremii de trei pictori. Primul, Octavian Smilgelschi a pictat cupola, adica Iisus Hristos inconjurat de îngeri si cei patru Evanghelisti din pandantivi, precum si icoanele de pe iconostas; din pacate nu a putut termina pictarea catedralei din cauza lipsei de fonduri. Octavian Smilgelschi este cel care a creat la Sibiu un stil propriu, pe care îl putem numi „neobizantin”, adica o sinteza stralucita de elemente din pictura bizantina, a Renasterii si din cea populara româneasca, fiind cel care inaugureaza „arta bisericeasca moderna în Ardeal”. Abia în timpul pastoririi mitropolitului Nicolae Colan (1957-1967) s-a început impodobirii întregii catedrale cu haina picturala. Astfel ca a fost angajat pictorul banatean Anastasie Demian care a pictat numai altarul si absidele laterale acestuia, renuntând din motiv de boala. Imediat a fost angajat pictorul Iosif Keber din Tg. Jiu care a definitivat pictura catedralei.

Catedrala Mitropolitana „Sfânta Treime” din SibiuÎn exterior catedrala e împodobita cu caramida colorata, cinci rânduri de caramida galbena, alternând cu trei rânduri caramida rosie. Arcada de deasupra intrarii principale e împodobita cu cinci mozaicuri lucrate la München dupa desenele lui Ludovic Kandler. Sub cupola prins în lanturi masive se gaseste candelabrul mare, aurit, cu 76 de becuri, executat de firma Zeiser-Habinger din Viena. De asemenea chivotul de pe Sfânta Masa, macheta a Catedralei, în lungime de 70 cm. si înaltime de 56 cm. este din metal aurit si lucrat în Württemberg. Crucile de pe cele doua turnuri, de 1,5 m. au fost lucrate la Sibiu si aurite în foc la Viena. Mobilierul catedralei a fost lucrat la Bucuresti si la Sibiu. Astfel, iconostasul, tronul arhieresc si ripidele au fost lucrate de C. M. Babic din Bucuresti iar cele doua strani pentru cântareti, tetrapodul din mijlocul catedralei, 28 de strani pentru preoti si 82 pentru credinciosi, ca de altfel si amvonul au fost lucrate de Emil Patrutiu din Sibiu. Toate piesele sculptate sunt apreciate pentru executia lor, dar si datorita faptului ca s-au introdus si motive populare românesti. Iconostasul, tronul arhieresc, stranile pentru cântareti, amvonul si tetrapodul din mijlocul bisericii au fost lucrate din lemn de tei, celelalte fiind lucrate în lemn de stejar. Iconostasul a fost suflat cu aur veritabil. Toate cheltuielile privind ridicarea si împodobirea catedralei s-au ridicat, în anul 1906, la suma de un milion de coroane.
În anul 2007 s-a început spalarea si refacerea picturii si confectionarea unui monumental vitraliu în arcada corului.
Ca si în cazul Sfintei Sofia , elementul central îl constituie cupola, înconjurata de patru turnulete mai mici. Totul în frumoasa catedrala din Sibiu se ordoneaza în jurul unei axe centrale, încoronata de maiestatea cupolei, exprimând si luminând interiorul locasului si a picturii, venind dintr-o adâncime tainica si dintr-o înaltime nelimitata. Iar, icoana Pantocratorului, înconjurata de cetele îngeresti, si luminata în mod unic de rândul cu cele 36 de ferestre, arata simbolic ca tot spatiul vazut al catedralei e „un cosmos dominat de cer” iar întreaga arhitectura arata ca locasul de cult este „cerul pe pamânt”.

 Parcul ASTRA

Ideea transformarii în parc, a terenului situat între Bastionul Soldisch si actualul Hotel ”Bulevard”, dateaza din 1869 si s-a materializat zece ani mai târziu, o data cu înfiintarea Societatii pentru înfrumusetarea orasului. Este prima societate de acest gen din Transilvania, iar Parcul ASTRA, prima realizare importanta a acesteia. Situat în inima orasului si delimitat de strazile Mitropoliei, George Baritiu, Ioan Lupas si Piata Unirii, parcul a fost reamenajat în 1926 când a si primit fizionomia de azi, cu arbori si arbusti ornamentali (platani, magnolii, etc). Locatia gazduieste opt busturi ale unor personalitati românesti importante, grupate în jurul asociatiei omonime: George Baritiu, Timotei Cipariu, Badea Cârtan, Octavian Goga, Andrei Muresianu, Gheorghe Lazar, Ioan Slavici si Andrei Saguna.

Sibiu: Fantana arteziana din Parcul Astra, noapteaCea mai veche statuie a fost amplasata în 1924 si apartine lui George Baritiu. Întemeietor al ziaristicii românesti ardelene, istoric, carturar si om politic, bustul lui Baritiu a fost realizat de sculptorul Oscar Spathe în 1912, fiind asezat mai întâi în curtea scolii civile de fete a ASTREI si abia dupa 12 ani ajungând în parc, chiar la intrare.  Celelalte sapte busturi au fost asezate, rând pe rând, începând din 1971, în ideea transformarii acestuia într-un veritabil panteon al personalitatilor sibiene. Bustul lui Badea Cârtan, ciobanul din Cârtisoara care a participat voluntar la Razboil de Independenta si a mers pe jos pâna la Roma doar pentru a vedea cu ochii lui, Columna lui Traian are aici un bust din bronz, înalt de 1, 20 metri, realizat în 1974 de sculptorul sibian Kurtfritz Handel.Poetul “patimirii noastre”, Octavian Goga are de asemenea un bust din bronz, realizat în 1973 de sculptorita Ada Geo Medrea.Andrei Muresianu, semnatarul versurilor poeziei “Desteapta-te române”, devenit imn national, are si el un bust din bronz, realizat tot în 1973 de sculptorul Imre Gyenge. Tot în 1973 (la 150 de ani de la moarte)a fost amplasat în parc si bustul din bronz al carturarului iluminist Gheorghe Lazar, opera a aceluiasi sculptor sibian Kurtfritz Handel.În 1979, cu ocazia aniversarii a 95 de ani de la întemeierea, de catre acesta, a ziarului “Tribuna”, lui Ioan Slavici i-a fost dezvelit un bust de bronz realizat de sculptorita Linca Calin.
Una dintre cele mai seama personalitati politice, culturale si bisericesti, Andrei Saguna întregeste seria busturilor amplasate în Parcul ASTRA, el fiind realizat tot din bronz, în 1973, de acelasi sculptor Imre Gyenge.

Sibiu: Parcul Astra, Stema Sibiului realizata din flori

De mentionat ca acest parc este strajuit si de o serie de cladiri vechi ce dateaza din secolul al XIX-lea si începutul celui urmator, între acestea putând fi enumerate, în ordine: Policlinica de copii, Palatul Asociatiunii, inaugurat în 1905 si care în prezent adaposteste Biblioteca ASTRA respectiv fosta scoala normala de fete, azi Scoala ajutatoare pentru hipoacuzici. La sfârsitul anului 2006, Primaria a initiat un nou proiect de reamenajare a Parcului ASTRA în valoare de peste 300.000 de lei care a inclus în principal realizarea, în spatele statuii lui George Baritiu, a unei fântâni arteziene încadrata într-un dreptunghi de piatra cubica, având 9 jeturi de apa mari si 16 mici, luminate.

Biserica Ursulinelor

Istoria bisericii Ursulinelor începe în jurul anului 1479, când edificiul a fost ridicat de catre calugarii dominicani.dupa doua secole si jumatate biserica gotica a fost transformata în constructie baroca. Se mai observa însa acum elemnte gotice ca ferestrele tribolate din partea superioara sau contraforturile.

Sibiu: Biserica UrsulinelorCel mai impresionant element gotic este însa portalul de pe fatada de vest. Interiorul bisericii este unul tipic bisericilor sala în stil baroc, însa elganta balconului cu fier forjat de pe peretele din sudul corului si imensa arcada- care permite accesul spre sacristie, din care se ajunge într-o capela perpendiculara pe nava; din aceasta capela se putea ajunge în manastirea de maici. In biserica se afla trei altare de origine recenta. Pe altarul principal se afla o pictura în ulei reprezentând coroana Maicii Domnului, iar pe altarul lateral stânga se afla o pictura în ulei înfatisând aparitia Sfintei Mucenice Ursula în fata Sfintei Angela Merici, fondatoarea Ordinului Ursulinelor. Deasupra este tabloul Sfântului Emeric, iar în partea dreapta, simetric cu cel stang, este al doilea altar lateral, pe care se afla pictura în ulei reprezentand-o pe Sfanta Angela instruind copii. Statuile unor sfinti care au fost apreciati in mod deosebit de maici sunt amplasate în ambele parti ale navei.

O importanta deosebita se acorda inscriptiei de deasupra arcului de triumf, care reaminteste de împarateasa Maria Tereza, binefacatoarea bisericii. În anul 1769 împarateasa a donat calugaritelor aproape 40000 de guldeni pentru a extinde cladirile manastiresti. Odata cu reforma religioasa ce a determinat trecerea unei mari parti a populatiei sasesti din Sibiu la religia lutherana, edificiul a intrat în posesia lutheranilor. O restaurare completa a bisericii Ursulinelor a fost facuta în anul 1969, si apoi din nou între anii 1996-1998. Biserica Ursulinelor este si acum una dintre cele mai de seama biserici din Sibiu.

     

 Biserica Romano Catolica

Printre cladirile din secolul 18 situate in Piata Mare din Sibiu, biserica catolica ocupa un loc important. Cu toate ca a fost ridicata relativ tarziu, aceasta cladire construita intr-un stil baroc neostenativ, se incadreaza armonic in contextul arhitectural al orasului.

Dupa ce Sibiul a aderat la Reforma orasul a ramas aproape 150 de ani fara biserica catolica.

Ca urmare a Diplomei Leopoldine din 1691, si inSibiuau intrat trupe ale Imperiului Austriac, impreuna cu care au venit si preoti militari catolici. Pentru soldati , s-a ingaduit celebrarea slujbei catolice in asanumita Hala a Croitorilor in Piata Mare, aproximativ in locul in care se afla astazi biserica catolica. Cu timpul , ofiterii si functionarii administrativi s-au stabilit in oras, asa incat s-a format o mica comunitate catolica. Dupa tratate indelungate si anevoioase cu sfatul protestant al orasului, s-a putut incepe incepe construirea unei biserici parohiale catolice. In data de 4 iulie 1726 s-a pus piatra de temelie, si in 13 septembrie 1733, biserica a fost sfintita de catre episcopul ardealului, baronul Georg von Zorger.

Initial, interiorul biserici nu era pictat,si geamurile aveau sticla incolora, asa incat biserica era probabil mult mai luminoasa decat astazi, cu vitraliile colorate, care au fost inserate de abia la inceputul acestui secol. La inceput, in biserica nu exista decat o singura fresca, cea din spatele altarului principal, cu Maica Domnului incoronata de Sfanta Treime. Aceasta fresca a fost pictata in 1777 de pictorul austriac Anton Steinwald. Altarele laterale dateaza in cea mai mare parte inca din perioada de constructie a bisericii. Altarul Sfantului Iosif nu a suferit nici o modificare, si pictura lui dateaza tot din acea perioada. Demne de mentionat sunt confesionalele baroce cu intarsii care dateaza tot din secolul XVIII.

In anul 1904, biserica a fost pictata de pictorul Ludwig Kandler din Munchen. In 1977 - 1978, aceasta pictura a fost curatata si reimprospatata. Orga actuala a bisericii, instalata in anul 1860, a fost construita de constructorul de orgi Karl Hesse din Viena.

Casa parohiala, altadata o manastire iezuita, este, ca si biserica, un monument istoric. In anul 1739, manastirea a fost terminata, si cladirea serveste si astazi drept casa parohiala.

Ar mai fi de mentionat ca in curtea interioara a casei parohiale se afla statuia Sfantului Martir Johannes Nepomuk, care initial statea in fata bisericii, in Piata Mare. In anul 1948, puterea comunista a indepartat statuia; timp de decenii, aceasta a zacut in curtea Muzeului Brukenthal, pana ce, in anul 1987, in urma insistentelor actualului paroh, a fost restaurata si instalata in curtea casei parohiale.

Muzeul Civilizatiei Traditionale ASTRA

Oraşul Sibiu deschide spre vizitare, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România şi din sud-estul Europei, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Acesta este situat in Pădurea Dumbrava, la 4 km de oraşul Sibiu. Spaţiul impresionant din Dumbrava prezintă, în zone armonios marcate ca spaţiu si tematică, lumea minunată a satului românesc. Muzeul în aer liber a fost infiinţat în anul 1963, de către o echipă condusă de Cornel Irimie, sub denumirea de Muzeul Tehnicii Populare. Abia, din anul 1990 muzeul se va numi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale. Dar ideea de a deschide un muzeu etnografic este însa, mai veche, actualul muzeul fiind o continuare a primului Muzeu Etnografic-Istoric al Românilor din Transilvania ( fondat la Sibiu în 1905 şi inchis în 1950 ).
O moara hidraulică cu aducţiune inferioară a fost primul monument adus in Dumbrava Sibiului si il regasim si astazi in sigla muzeului. Cu timpul colecţia a fost dezvoltata, iar muzeul a putut fi deschis publicului in anul 1967. Caţiva ani mai tarziu s-a început adaugarea de case ţărăneşti, alături de atelierele meşteşugareşti, urmând ca în anul 1989 să fie adăugate monumentele ca: biserica, şcoala, cârciuma, popicaria etc. Suprafaţa alocată Muzeului ASTRA din Sibiu, muzeu al civilizaţiei populare tradiţionale este de 96 de hectare, mult mai mare decât a Muzeului Satului din Bucureşti.

Strabătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri, spaţiul muzeului este un loc placut pentru a petrece timpul la sfarşit de saptamână, daca nu in fiecare zi. Ilustrând monumente originale reprezentative pentru sistemul de valori al satului românesc muzeul din Pădurea Dumbrava reuşeşte să aducă in faţa turiştilor patrimoniul etnogtafic si monumental, ca parţi vi ale civilizaţiei populare. Organizarea muzeului în aer liber este făcută în funcţie de tematică, astlel sunt descrise cinci mari sectoare. Alături de gospodarii muzeul ne prezintă ateliere pentru prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei sau prelucrarea metalelor, dar şi ateliere pentru realizarea de imbracaminte şi obiecte de uz gospodaresc, ateliere pentru prelucrarea pieilor şi a blanurilor etc. Deasemenea sunt prezentate toate domeniile precum: agricultura, creşterea animalelor, apicultura, pescuitul şi vanatul prin gospodarii specifice precum stâne, crame, cherhanale etc.
Pe lângă acestea, muzeul se poate lauda cu expoziţia de scluptură modernă în lemn, oferită de mari artişti români şi strâini ale caror opere sunt inspirate din universul satului tradiţional. Orice iubitor de frumos trebuie sa vada aceste monumente, nu poate uita tradiţia, sau nu poate rata cunoaşterea unor noi obieceiuri, mai mult acest spaţiu ofera o lume a satului, a inocentei pierdute, dar şi o liniste greu de gasit în zilele noastre.

Ceea ce atrage foarte mulţi turişti în muzeul din dumbrava Sibiului sunt şi festivalurile meşteşugăreşti şi diferitele manifestări cu specific etnografic desfăşurate aici. Muzeul gazduieste anul, etapa nationala a Olimpiadei Mesteşuguri artistice trdiţionale, în cadrul unui program de recuperare şi revitalizare de către tineri, în contextul vietii conteporane, a creaţiilor artistice populare tradiţionale, prin dezvoltarea talentului si aptitudinilor acestora în sensul producerii de valori autentice de arta populară tradiţională. Deasemenea în fiecare an, în luna august, spaţiul muzeal reuneşte la Tîrgul creatorilor populari din România, pe cei mai valoroşi creatori ai centrelor de veche tradiţie meşteşugareasca, reprezentand toate genurile artei populare: tesut, brodat, olărit, prelucrarea lemnului, osului, metalelor, confecţionarea instrumentelor populare muzicale, a maştilor, pictura pe lemn şi sticla, incondeierea oualelor etc. În fiecare an numarul turiştilor creşte din ce în ce mai mult.

Agrementul oferit publicului vizitator este extrem de variat, de la plimbările cu lotcile pe lac, la cele cu trasurile si saniile trase de cai, pe aleile muzeului, de la vizitarea cu minicarurile, la oferta culinara tradiţionala la carciumioara si hanul din muzeu si cazarea in spaţiile din incintă (53 locuri). Deasemenea nu trebuie uitată popicăria, situata în apropierea Carciumii din Batrani, care dispune de un pavilion rustic pentru jucători şi de o tabla, pe care jucătorii işi pot trece scorurile realizate în timpul jocului. Atât bilele cât şi popicele sunt confecţionate din lemn. Toate acestea fac din muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului cea mai generoasa si ospitaliera ofertă turistică sibiană. Porţile Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale sunt deschise în tot timpul anului, zi si noapte. De asemenea, pentru cei iteresaţi se pot organiza nunţi si diverse alte activitaţi festive tematice. Muzeul asigură ghidaje de specialitate, pliante, ghiduri, CD-uri, filme etc.

 Muzeul de Etnografie Universala Franz Binder

Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder este găzduit de o construcţie neogotică, fosta Casă a Asociaţiei Meseriaşilor, ridicată în 1867 pe locul unei clădiri care i-a avut printre proprietari pe corniţele saşilor Valentin Franck von Franckenstein. Edificiul a fost restaurat şi amenajat muzeistic între anii 1986 - 1990. Expoziţia permanentă, intitulată Din cultura şi arta popoarelor lumii s-a constituit, începând cu secolul trecut, din piese provenite de la numeroşi colecţionari printre care Franz Binder (cel care şi-a donat colecţia în 1862 Societăţii Transilvane de Ştiinţele Naturii), A. Breckner, K. Meliska, Cari F. Jikeli şi alţii, apoi după 1990, colecţia Violeta şi Cătălin Rang, colecţia de cadouri a fostului preşedinte al României (până în 1989), donaţii de la Muzeul Jucăriilor din Hyogo (Japonia) sau donaţiile din partea Ambasadei Chinei la Bucureşti. In sălile rezervate expoziţiilor temporare sunt prezentate creaţii artizanale, provenite, în general, de la ambasadele diferitelor ţări în România.

Colecţiile Muzeului "Franz Binder"
Din punct de vedere cronologic, colecţiile Muzeului "Franz Binder" pot fi imparţite în colectii etnografice "vechi", alcătuite din piese donate în cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, şi colecţii "noi", intrate în patrimoniul muzeului dupa anul 1990 din donatii si achiziţii provenind de la calatori sau deţinatori de astfel de obiecte dar şi prin schimburi de colecţii cu obiecte contemporane de factură tradiţională( asemenea schimburi au fost realizate cu Japonia). Astfel putem spune ca fondul de etnografie exotică al muzeului sibian, începând cu mumia egipteană cu vechime multimilenară şi şfârşind cu cele mai noi achiziţii de artizanat, se înscriu într-un foarte divers cadru istoric, geografic etno-cultural si antropologic.
Prin componenţă şi dimensiune, colecţiile cele mai vechi ale Muzeului "Franz Binder" sunt dintre cele mai valoroase. Acestea provin din toate continentele şi au fost colectate, în cea mai mare parte, pe teren, de membri ai comunitaţii locale, apoi donate, în cea de-a doua jumatate a secolului trecut, Societaţii Ardelene pentru ştiinţele Naturii din Sibiu (Siebenburgische Verein fur Naturwissenschaften). Cunoscuta, multă vreme, sub denumirea de "colecţia exotică", piesele componente ale acesteia sunt o reflectare concretă, asupra călătoriei ca formă de cunoştere şi asupra naşterii etnologiei ca ştiinţă. Provenite din toate partile lumii –nordulA fricii si izvoarele Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mica, Brazilia, Laponia, Australia etc. obiectele colecţiei, reprezentand o formă exemplară de etnografie a secolului al XIX-lea, au intrat in patrimoniul Muzeului de Istorie Naturala, alcatuind o expoziţie cabinet deschisă în clădirea muzeului până în anul 1957.

Printre colectionarii si donatorii, ce au participat la infiintarea acestui muzeu se numara si: Franz Binder, comerciant, este si fondatorul colectiilor, a locuit 10 ani în Africa, apoi la Khartum, a facut nenumarate calotorii printre care si în regiunea Nilului Alb, iar in anul 1862 doneaza o inportanta colecţia de obiecte africane, provenite în principal de la triburile nilotice. Deasemena o cotributie specifica in adunarea colectiilor au avut-o : Andreas Breckner, Karl Meliska, Carl F. Jickeli, Artur von Sachsenheim, Herman von Hannenheim, Gustav Adolf Schoppelt, Alfred Capesius, W. Schonhut, A. Schwabe, G. A. Seraphin, Emerich Schuleri, Hans Mallik, Rudolf Nussbacher, Christine Schuster, Helene Fischer, Wagner von Wetterstadt si altii. Ei si-a desfasurat activitatea in a doua jumatate a sec. al XIX-lea si prima parte a sec. XX fiind cei mai multi dintre ei membri ai Asociatiei Ardelene de Stiinte Naturale.
Colectiile au fost imbogaţite dupa anul 1990 prin achiziţii succesive, schimburi sau donaţii, cum ar fi colecţia zaireză achiziţionată de la Violeta si Catalin Rang din Bacău, colecţia specială ex-prezidenţiala de cadouri, ce cuprind obiecte de provenienţă extra-europeană, jucăriile traditionale japoneze obţinute prin schimb de colecţii cu Muzeul Jucăriilor din Hyogo, costume populare ale naţionalităţilor minoritare din China, donate de Ambasada Chinei la Bucureşti, colecţia ecuadoriană, donaţia de obiecte indoneziene Kate Kerr din anul 2000, precum şi cea din 2003 a Ambasadei Indoneziei etc.
Din 1993, cateva din piesele foarte importante ale colecţiei vechi, exotice, sunt valorificate în expoziţia permanenta a Muzeului "Franz Binder" "Din cultura si arta popoarelor lumii" dar şi în numeroase expoziţii temporare cum ar fi: Andreas Breckner ,călător în Extremul Orient. Japonia în colecţiile Muzeului "Franz Binder" etc.
Expoziţia cu care Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder" şi-a început contribuţia în acest an în cadrul programului cultural se numeşte Franz Binder – călător în Africa Centrală". Aceasta este menită să evoce amintirea unei personalităţi de ale cărei eforturi a depins formarea fondului de etnografie noneuropeană, alături de colecţiile de istorie naturală. Pe langa aceasta, muzeul se pregateşte să încânte publicul doritor cu alte expozţii la fel de interesante, pe întreg parcursul anului.

Turnul Sfatului

Orice sibian, întrebat fiind ce ar fi de vizitat în Sibiu îţi va răspunde fără să stea pe gânduri că Turnul Sfatului. La o simplă căutare pe Google despre Sibiu cele mai multe răspunsuri îndeamnă spre Turnul Sfatului. Fără îndoială că Turnul este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Sibiului. Şi pe drept cuvânt, Turnul Sfatului se află în centrul oraşului încă de când au fost puse primele cărămizi pentru construcţia burgului lui Hermann, iar de atunci a rămas să crească odată cu el.

În realitate însă Turnul Sfatului este puţin mai tânăr decât Sibiul, el apărând pentru prima oară menţionat în documentele istorice în perioada 1224 – 1241, odată cu cel de-al doilea şir de fortificaţii al cetăţii, în timp ce Sibiul este menţionat pentru prima oară în 1191. În acele vremuri, Turnul avea doar patru etaje şi servea ca fortificaţie a porţii de intrare din cea de-a doua serie de fortificaţii a cetăţii Sibiului. Pentru că se afla situat chiar lângă clădirea în care se aduna “sfatul oraşului” a primit numele de Turnul Sfatului. De-a lungul timpului, clădirea Turnului a avut multe de suferit pentru a ajunge în forma pe care o are astăzi. La doar două secole după ce a fost construit, se prăbuşeşte în urma uni cutremur puternic. Doi ani mai târziu, în 1588 el este reclădit. Baza lui şi parterul, care astăzi deserveşte trecerii pietonale din Piaţa Mare spre Piaţa Mică, iar în epoca medievală trecerea din Oraşul de Sus spre Oraşul de Jos, au rămas nemodificate din epoca aceea. Partea superioară a clădirii a suferit însă modificări importante. La un moment dat în istorie, acoperişul avea o formă piramidală, pentru ca după să primească patru turnuleţe pe margini. Forma lui de astăzi, cu un singur turn în mijloc, datează 1824. Ultimele reparaţii, Turnul Sfatului le-a suferit în 2006 când a fost inclus în programul primăriei de reabilitare a întregului centru istoric al Sibiului pentru evenimentul Sibiu Capitală Culturală Europeană în 2007.
Deasemenea, în trecut a fost folosit ca punct de observaţie în caz de incendii, fortificaţie, depozit de cereale, arest sau muzeu de ştiinţe naţionale. În secolul XX, Turnul Sfatului a mai adăpostit şi o expoziţie de arme medievale.
În zilele noastre, Turnul Sfatului este, aşa cum şi merita, muzeu. Intrarea în Turn se face printr-o uşă de mici dimensiuni, iar urcuşul spre vârf cu ajutorul unei serii de scări dispuse concentric. Un bilet de vizitare costă zece mii de lei vechi, echivalentul a aproximativ 35 de eurocenţi, plata făcându-se la primul nivel. Scările sunt din lemn gros, fiecare etaj oferind vedere în exterior prin câte una sau două ferestre de foarte mici dimensiuni. Aici se poate observa şi gosimea zidurilor care îl susţin, grosime ce diferă de la bază până la vârf, descrescând de la aproximativ un metru până la aproape o jumătate de metru. În penultimul etaj el adăposteşte mecanismul de funcţionare al ceasului care dă ora exactă de câteva secole în Piaţa Mare şi după care sute de sibieni se ghidează în fiecare zi. Din vârful lui, înălţime echivalentă cu cea a unei clădiri cu şapte nivele, se poate vedea cea mai frumoasă panoramă a Sibiului, deschizând vederea spre toate cele patru zări. Spre sud, se vede o parte a Pieţii Mari, centrul, cartierul Vasile Aron, dar şi o privelişte deosebită a Munţiilor Făgăraş, în zilele senine. Spre est şi nord priveliştea se deschide spre Gara Sibiu, Dealul Guşteriţa şi cartierul Terezian. Ultima parte, cea dinspre vest arată cea mai mare parte a oraşului, cu Piaţa Mare, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Parcul Subarini şi o parte a Munţilor Apuseni.
Monument istoric şi emblemă a oraşului, Turnul Sfatului reprezintă pentru sibieni atât o coloană de susţinere cât şi axul central în jurul căruia se învârte toată viaţa din centrul istoric

 Turnul gros - Sala Thalia

Spre mijlocul secolului al XVI-lea, fortificaţiile Sibiului înglobate ulterior centurilor de apărare, au fost consolidate cu rondele de artilerie. Astfel de rondele au fost ridicate între anii 1540-1552 în faţa porţilor Turnului, Cisnădiei, precum şi pe alte câteva străzi din centrul istoric al Sibiului. Singura astfel de rondelă care a rezistat peste vreme este Turnul Gros, situat pe strada Cetăţii,dar care se întinde şi pe Bd.Corneliu Coposu. Este o construcţie masivă de plan semicircular,în forma literei U, ieşind cu circa 25 de metri în afara zidului exterior.

Turnul,ctitorit de Marcus Pemfflinger, datează din 1540,are ziduri din piatră şi cărămidă,precum şi o platformă pe care erau amplasate tunurile. De fapt acesta a reprezentat o veritabilă maşină de război defensiv, la nivelul inferior Turnul Gros prezentând mai multe cazemate cu guri de tragere. În urma lucrărilor de restaurare au fost însă păstrate doar zidurile exterioare ale construcţiei.De asemenea săpăturile efectuate au scos la iveală două canale, construite din cărămidă, care serveau, probabil, unul la drenarea apei din şanţul exterior, iar celălalt la comunicarea între apărătorii aflaţi de o parte şi de alta a turnului. În 1787 tipograful şi iniţiatorul primei librării din România, Martin Hochmeister, care avea să devină primar al Sibiului, un an mai târziu, a obţinut cedarea clădirii pentru construirea Sălii Thalia, întâiului teatru din ţara noastră, dar şi unul dintre puţinele din Europa.

Construcţia a fost ridicată într-un an de zile astfel că, în iunie 1788, atunci când a avut loc primul spectacol, aceasta era o adevărată bijuterie arhitectonică, având două balcoane şi o lojă rezervată exclusiv guvernatorului Transilvaniei. De menţionat că, încă din 1778, în respectiva locaţie funcţiona un teatru, o trupă germană prezentând timp de un deceniu-până la inaugurarea sa oficială-circa 130 de spectacole, în marea lor majoritate însă, pentru copii.
De-a lungul timpului pe scena de aici aveau să urce personalităţi de marcă din lumea culturală românească, în frunte cu George Enescu şi Mihai Eminescu, poetul fiind sufleur într-o piesă jucată în 1867 de trupa lui Mihai Pascaly. A fost pentru prima oară când reprezentaţia a avut loc în limba română, presa vremii relatând apoi că tot timpul spectacolele (la care participau multe din oficialităţile locale dar şi naţionale) s-au desfăşurat cu uşile închise.

Teatrul sibian a devenit,în scurt timp,unul de referinţă pentru România, pentru că aici aveau loc periodic spectacole gratuite, pentru săracii oraşului. Acesta a funcţionat fără întrerupere timp de 161 de ani, mai exact până în 13 februarie 1949, cand a fost mistuit de un incendiu devastator izbucnit de la o ţigară uitată aprinsă. De menţionat că şi în 1826 s-a mai înregistrat un incendiu însă acesta a fost lichidat, fără urmări semnificative, de însuşi Hochmeister.
În 1990 Consiliul Judeţean Sibiu a început reconstrucţia sălii, care a durat 14 ani. Destinaţia Sălii Thalia a fost însă schimbată, din mai 2004 aceasta slujind muzicii şi nu teatrului.

Casa cu cariatide

 

 Pe strada Mitropoliei se află una dintre cele mai interesante clădiri din Sibiu, casa cunoscută drept Casa cu Cariatide, acele statui care reprezintă două femei stând în picioare, menite să îndeplinească funcţia de coloane de susţinere. În această clădire a locuit pe vremuri ce3l mai celebru argintar din cetatea Sibiului, Sebastian Han. Abia după moartea sa clădirea a fost ridicată de către văduvas contelui Grogorius Bethlen, între 1801 şi 1802. la puţin timp după terminarea palatului baronului Brukenthal din Piaţa Mare, Casa cu cariatide încearcă să reia unele dintre motivele folosite la palat.
Clădirea a fost construită în stil tradiţional baroc în formă dreptungiulară cu o curte interioară mare. Faţada este ridicată pe înălţimea a două etaje, iar mansarda a fost realizată în trei trepte. Parterul este format dintro loggie cu ample arcade semicirculare, care susţin coridorulde access pre încăperile celui de al doilea nivel. La ambele etaje galeriile cu coloane desăvârşesc ansamblul architectural şi dau clădirii aerul de epocă. Se pare că arhitectul clădirii a pus accentual pe realizarea faţadei principale şi asupra colonadei din curtea clădirii. Elemntele de decor baroc nu sunt foarte dese, la lunetele ferestrelor sau în locul cheii de arc a portalului. Alte elemnte baroce semai găsesc pe tavanul sălii festive- stucaturi cu motive vegetale.

Casa cu cariatide se remarcă, dacă nu prin numele ei, care este prea puţin cunoscut, prin chiar aceste cariatide care reuşesc să întoarcă privirile trecătorilor.

Pasajul scarilor

Considerat a fi cel mai pitoresc loc caracteristic Sibiului vechi, Pasajul Scărilor cunoscut şi sub numele de “Zidul cu ace”, face legătura între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, prin două ramificaţii de scări şi arcade ce înconjoară zidurile cetăţii din jurul Bisericii Evanghelice. Astfel, spre Oraşul de Sus se înalţă zidul de apărare, în două terase, înalt de circa 10 m, susţinut prin contraforturi masive ce se sprijină în arcuri butante pe clădirile Oraşului de Jos, multe dintre ele cu o vechime de şase secole. Cele două ziduri se întâlnesc în partea superioară a pasajului.
După întemeierea Prepoziturii şi mai ales în urma diplomei lui Andrei al II-lea din 1224, prin care Sibiului i-au fost conferite o serie de drepturi şi privilegii de natură economică şi social-politică, printre care şi înfiinţarea comitatului, s-a ajuns la o dezvoltare impetuoasă a aşezării. Respectivul statut a condus la necesitatea amplificării fortificaţiilor care s-au extins înspre nord-est, înglobând şi actuala Piaţă Mică. Atunci, prin secolul al XIII-lea, se presupune de către unii istorici, că a fost construit şi cel mai impresionant ansamblu arhitectonic al Sibiului vechi, Pasajul Scărilor. Contraargumentul pentru aceştia, este însă dat de invazia tătară din 1241-1242, care a demonstrat faptul că sistemele de fortificaţii din Transilvania acelei epoci se aflau într-un stadiu incipient.Abia în urma acelor crunte experienţe s-a trecut la o revizuire temeinică inclusiv a concepţiei despre fortificaţii. Ulterior s-a procedat la amplificarea centurilor de apărare, operaţiune ce a constat în extinderea zidurilor Oraşului de Sus. Ele au urmat în general panta terenului, cu excepţia porţiunii de sud-vest, unde s-a ţinut cont de zona locuită. Operaţiunea avea să fie definitivată abia două secole mai târziu, când, la începutul veacului următor, se crede că primarul Marcus Pemfflinger a dispus, de fapt, construcţia pasajului. Acesta avea, aproximativ, configuraţia de azi, deşi prin anii 1950, un arhitect, se pare neinspirat, a amplasat acolo nişte scări, schimbându-i, implicit şi numele din “pasajul Pemfflinger” în “pasajul scărilor”.
Construit din piatră şi cărămidă, pasajul se termină în partea sa de sus , la întretăierea cu strada Odobescu, cu Turnul de Poartă, unul dintre cele mai vechi elemente de fortificaţie a celei de a treia incinte, iar alăturat lui şi zidurilor incintei, cu Primăria Veche, astăzi Muzeul de Istorie-Muzeul Naţional Brukenthal. Lucrări mai importante de restaurare a acestui pasaj, monument istoric al Sibiului, au fost executate în 1860 dar şi recent, în 2006, atunci când Primăria a investit 3.000.000 de lei pentru consolidarea solului, refacerea zidăriei, respectiv aşternerea pavajului pe scări, în locul pietrelor cubice. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, din august 2006, în acelaşi perimetru, respectiv între străzile Turnului, Moş Ion Roată şi Pasajul Scărilor, va fi amenajată o piaţetă. De menţionat că în iulie 2007, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, a ţinut să viziteze personal Pasajul Scărilor, promitând edililor sibieni sprijin financiar şi logistic pentru conservarea unor astfel de valori istorice ale oraşului.

 Zidul de aparare al cetatii

Pentru a intari sistemul de aparare al vechii cetati a Sibiului au fost construite 3 randuri de ziduri pentru aparare. Astazi aceste ziduri sunt inca conservate destul de bine , ele putand fi observate in jurul Centrului Istoric , pe strazile: Manejului, Cetaatii , B-dul Corneliu Coposu , Ioan Lupas, P-ta Huet. Aceste ziduri sunt construite din caramida si se pastreaza foarte bine , aducind Sibiului un aer de oras medieval.

Si multe altele

Muzee

Muzeul de Istorie a farmaciei
Muzeul de Arme si Trofee de Vanatoare
Muzeul de Istorie Naturala
Muzeul de Istorie

      Cladiri Istorice

Turnul Portii Cisnadiei
Casa Friedrich Schiller
Casa Haller
Casa Hecht
Casa Lutsch
Casa Luxembug
Casa Carol si Michael Brukenthal
Casa Weidner
Casa de vara Brukenthal
Casa Weidner - Reussner - Czekelius
casa Altemberger - Pempflinger (Primaria veche)
Casa Albastra - Casa Moringer
Turnul Archebuzierilor - Turnul Panzarilor
Turnul Dulgherilor
Turnul Olarilor

 ETC.