Palatul Jean Mihail
La constructia sa s-au folosit materiale de cea mai buna calitate. Valoroasa stuctura, in parte aurita, luminatoarele, oglinzile venetiene, plafoanele pictate, candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scarile din marmura de Carrara, peretii tapitati cu matase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria - toate dadeau incaperilor un aer de eleganta si gust rafinat.
Palatul a fost acoperit cu ardezie si dotat la finalul lucrarilor cu instalatie electrica si incalzire centrala.
Dupa finalizarea proiectului, palatul de o frumusete rara, a fost mai mult un loc al desertaciunii. La doar cateva luni dupa ridicarea lui, in anul 1907 Constantin Mihail se imbolnaveste si moare, fara a se bucura de unicitatea si confortul capodoperei arhitecturale pe care si-o dorise cu atata ardoare.
Ajuns in proprietatea celor doi fii ai sai, palatul ramane, de-a lungul istoriei, aproape nelocuit. Nicolae, fiul cel mare al lui Constantin Mihail, a preferat sa locuiasca in Franta pana la sfarsitul vietii, departe de luxul mostenit de la tatal sau. Astfel in palat a locuit fiul cel mic, Jean (1875-1936), fara sa profite de mostenirea sa, preferand sa locuiasca retras intr-o camaruta, care iarna era adesea neincalzita. Jean a continuat sa-si sporeasca averea mostenind si alte rude, ajungand in acest fel unul dintre cei mai bogati oaneni din tara. Se spune ca in anii crizei economice mondiale din 1928-1933, Jean Mihail a girat statul roman pentru o parte din imprumuturile pe care le avea in strainatate.
Desi era constient de valoarea monumentului colosal pe care il mostenise, Jean a tinut palatul inchis iar dupa moartea acestuia, in anul 1936, a fost predat impreuna cu intreaga sa avere statului roman,prin testament, cu conditia sa se infinteze “Fundatia Jean Mihail”.
Palatul a fost deschis publicului o singura data, intre 24-31 octombrie 1943 atunci cand a gazduit marea expozitie “Saptamana Olteniei”.
Acum dupa mai bine de 100 de ani de la ridicarea lui, palatul reprezinta un punct de atractie in Craiova, impunandu-se prin maretie si calitatea executiei arhitecturale.
Muzeul de Stiintele Naturii
.jpg)
Muzeul Stiintele Naturii sau mai exact, Sectia de Stiintele Naturii (Muzeul Olteniei), a fost infiintat in anul 1923 sub denumirea de “Muzeul de Istorie Naturala al Craiovei”, de catre membrii Cercului Stiintific Craiovean condus de profesorul de stiinte naturale Marin Demetrescu.
Inaugurarea muzeului a avut loc in 1923, intr-o incapere a Prefecturii. A functionat ca muzeu o perioada de 5 ani.
La 13 mai 1928 s-a hotarat ca Muzeul de Istorie Naturala care, in anul 1927 a primit spre administrare si colectiile Muzeului de Etnografie si Antichitati al judetului Dolj, sa-si “margineasca aria de explorare la tinutul oltean” (Vincenz, 1928) si sa functioneze sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub conducerea profesorului Marin Demetrescu, personalitate marcanta a stiintei si culturii locale. In acest fel, Muzeul de Istorie Naturala al Craiovei, a devenit Sectia de Stiintele Naturii a Muzeului Olteniei, cum functioneaza si in prezent.
Sectia de Stiintele Naturii a functionat initial in cladirea Prefecturii. Intre anii 1934 – 1948 s-a mutat in actualul sediu al Sectiei de Etnografie, iar intre anii 1949 – 1975 a functionat in actualul sediu al Sectiei de Arheologie – Istorie.
Patrimoniul Sectiei de Stiintele Naturii a fost dat spre vizitare publicului sub diferite forme de expunere pana in anul 1963, cand s-a dat in circuit expozitia permanenta amenajata la parterul cladirii din strada Madona Dudu nr. 44, realizata dupa un proiect tematic intocmit de profesorul dr. Ioan Firu (director al Muzeului Olteniei). Aceasta expozitie a fost desfiintata in anul 1975 pentru extinderea expozitiei de baza a Sectiei de Istorie – Arheologie.
Incepand din anul 2004, Colectia de Ichtyologie a inceput sa fie prelucrata din punct de vedere stiintific si cultural-educativ de catre muzeograf Claudia Goga.
Patrimoniul constituie o veritabila “banca de date“ a naturii Olteniei si implicit a tarii, incluzand piese din structura geologica a zonei, marturii paleontologice ale evolutiei vietii, aproape toate speciile de plante din vegetatia spontana si fauna salbatica din Oltenia dar si din alte zone ale tarii.
Standul sectiei, ofera publicului vizitator publicatiile cultural-stiintifice si educative de specialitate editate de muzeu, din domeniul biologiei si geologiei precum: Anuarul sectiei - Oltenia. Studii si comunicari. Stiintele Naturii, care a ajuns la vol. XX/2004, revista stiintifica acreditata C.N.C.S.I.S, care include lucrari stiintifice sustinute in cadrul Sesiunii nationale "Muzeele si cercetarea stiintifica", organizata anual in cadrul sectiei in luna septembrie; "Mic atlas de plante", "Mic atlas de anatomie comparata a vertebratelor", "Plante rare si ocrotite in Romania", "Geologia Olteniei si bogatiile subsolului", "Paraziti si parazitoze la om" - elaborate de catre muzeografii sectiei; ghidul sectiei; vederi si postere cu plante si animale rare si ocrotite, minerale etc.
O categorie aparte a activitatii stiintifico-didactica a specialistilor sectiei, o reprezinta realizarea materialelor didactice pentru dotarea laboratoarelor de biologie si geografie ale institutiilor scolare: fotoexpozitii didactice, microdiorame, insectare si herbare tematice, aplice cu moluste actuale si fosile, naturalizari pasari etc.
Inaugurarea muzeului a avut loc in 1923, intr-o incapere a Prefecturii. A functionat ca muzeu o perioada de 5 ani.
La 13 mai 1928 s-a hotarat ca Muzeul de Istorie Naturala care, in anul 1927 a primit spre administrare si colectiile Muzeului de Etnografie si Antichitati al judetului Dolj, sa-si “margineasca aria de explorare la tinutul oltean” (Vincenz, 1928) si sa functioneze sub denumirea de Muzeul Regional al Olteniei, sub conducerea profesorului Marin Demetrescu, personalitate marcanta a stiintei si culturii locale. In acest fel, Muzeul de Istorie Naturala al Craiovei, a devenit Sectia de Stiintele Naturii a Muzeului Olteniei, cum functioneaza si in prezent.
Sectia de Stiintele Naturii a functionat initial in cladirea Prefecturii. Intre anii 1934 – 1948 s-a mutat in actualul sediu al Sectiei de Etnografie, iar intre anii 1949 – 1975 a functionat in actualul sediu al Sectiei de Arheologie – Istorie.
Patrimoniul Sectiei de Stiintele Naturii a fost dat spre vizitare publicului sub diferite forme de expunere pana in anul 1963, cand s-a dat in circuit expozitia permanenta amenajata la parterul cladirii din strada Madona Dudu nr. 44, realizata dupa un proiect tematic intocmit de profesorul dr. Ioan Firu (director al Muzeului Olteniei). Aceasta expozitie a fost desfiintata in anul 1975 pentru extinderea expozitiei de baza a Sectiei de Istorie – Arheologie.
Incepand din anul 2004, Colectia de Ichtyologie a inceput sa fie prelucrata din punct de vedere stiintific si cultural-educativ de catre muzeograf Claudia Goga.
Patrimoniul constituie o veritabila “banca de date“ a naturii Olteniei si implicit a tarii, incluzand piese din structura geologica a zonei, marturii paleontologice ale evolutiei vietii, aproape toate speciile de plante din vegetatia spontana si fauna salbatica din Oltenia dar si din alte zone ale tarii.
Standul sectiei, ofera publicului vizitator publicatiile cultural-stiintifice si educative de specialitate editate de muzeu, din domeniul biologiei si geologiei precum: Anuarul sectiei - Oltenia. Studii si comunicari. Stiintele Naturii, care a ajuns la vol. XX/2004, revista stiintifica acreditata C.N.C.S.I.S, care include lucrari stiintifice sustinute in cadrul Sesiunii nationale "Muzeele si cercetarea stiintifica", organizata anual in cadrul sectiei in luna septembrie; "Mic atlas de plante", "Mic atlas de anatomie comparata a vertebratelor", "Plante rare si ocrotite in Romania", "Geologia Olteniei si bogatiile subsolului", "Paraziti si parazitoze la om" - elaborate de catre muzeografii sectiei; ghidul sectiei; vederi si postere cu plante si animale rare si ocrotite, minerale etc.
O categorie aparte a activitatii stiintifico-didactica a specialistilor sectiei, o reprezinta realizarea materialelor didactice pentru dotarea laboratoarelor de biologie si geografie ale institutiilor scolare: fotoexpozitii didactice, microdiorame, insectare si herbare tematice, aplice cu moluste actuale si fosile, naturalizari pasari etc.
Parcul Nicolae Romanescu
Un alt punct de atractie al Craiovei il reprezinta Parcul Nicolae Romanescu. Este unic in Romania, tototada si una dintre cele mai interesante realizari de acest gen din Europa.
Proiectul, creatie a arhitectului francez E. Redont, a fost premiat cu Medalia de Aur la Expozitia Internationala de la Paris din 1900. Suprafata totala a parcului cuprinde peste 96 ha de plantatii (arboret, peluze, arbori, arbusti), o intindere de apa de 4 ha, un hipodrom de peste 20 ha, drumuri, alei si poteci pe o intindere de 35 km.
Exista si o gradina zoologica, unde pot fi vazute indeosebi specii de pasari si animale indigene, dar si straine.
Proiectul, creatie a arhitectului francez E. Redont, a fost premiat cu Medalia de Aur la Expozitia Internationala de la Paris din 1900. Suprafata totala a parcului cuprinde peste 96 ha de plantatii (arboret, peluze, arbori, arbusti), o intindere de apa de 4 ha, un hipodrom de peste 20 ha, drumuri, alei si poteci pe o intindere de 35 km.
Exista si o gradina zoologica, unde pot fi vazute indeosebi specii de pasari si animale indigene, dar si straine.
Manastirea Jitianu
La sud-vest de Manastirea Jitianu, din judetul Dolj, se afla o zona mlastinoasa, inundata din când în când de apa ploilor si a zapezilor. Aici se gaseste localitatea Balta Verde, un loc identificat de o buna parte a istoricilor cu vechile Rovine, locurile mlastinoase pe care marele domnitor Mircea cel Batrân înfrunta, acum mai bine de 600 de ani, armatele conduse de sultanul Baiazid Fulgerul. Manastirea Jitianu împleteste aceeasi istorie cu locurile pe care se afla. Actualul asezamânt monahal a fost construit la sfârsitul secolului al XV-lea si începutul secolului al XVI-lea prin stradania boierilor Craiovesti, pe locul micii biserici ridicate în semn de multumire de catre Mircea cel Batrân, dupa victoria de la Rovine.
Conform unei legende pastrate în popor, pe locul cel mai înalt din apropiere, Mircea cel Batrân a ridicat, în semn de multumire adusa lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în batalia cu turcii, o frumoasa bisericuta din lemn. A fost ales ca ocrotitor al cinstitului lacas Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, la care domnitorul avea o evlavie deosebita si caruia i-a cerut negresit mijlocirea în batalia pe care o purtase.
Manastirea Jitianu a fost construita pe locul acestei mici biserici din lemn la sfârsitul secolului al XV-lea si începutul secolului al XVI-lea, prin stradania boierilor Craiovesti, cu scopul de a întregi punctele de fortificatie din jurul cetatii Baniei si pentru a stopa raidurile turcesti care atingeau destul de des aceste zone.
Datorita pozitiei strategice pe care a fost înaltata, Jitianu se înscrie între manastirile de ctitorie voievodala din Oltenia, stând alaturi de Sadova si Strehaia, ctitoriile lui Matei Basarab, de Manastirea Gura Motrului, ctitorita de Preda Brâncoveanu, sau de Manastirea Ciutura, vechea ctitorie a marelui domnitor Mihai Viteazul. Numele cinstitilor ctitori sunt consemnate de istoricul T. G. Bulat într-un articol publicat în revista „Mitropolia Olteniei“ (nr. 5-6, 1967): banul Barbu Craiovescu, care a mai ctitorit si Manastirea Bistrita, Pârvu vornicul, Danciu comisul si Radu postelnicul, toti descendenti ai renumitei familii boieresti a Craiovestilor. Hramul vechii bisericute construite la început de Mircea cel Batrân a fost pastrat de ctitorii Manastirii Jitianu, cu toate ca nici unul dintre ei nu purta numele Sfântului Mucenic.
Un ansamblu armonios construit în stil brâncovenesc
Datorita importantei deosebite pe care o avea în viata Bisericii din Tara Româneasca, manastirea a fost îngrijita de boierii cei mai de seama ai urbei craiovene, multi dintre ei ajungând în scaunul de domnitor al tarii: Radu Serban Voda, Serban si Stefan Cantacuzino, dar mai ales de Constantin Brâncoveanu. În anul 1612, ea apare mentionata ca metoc al lavrei athonite „Cuviosul Pavel“. Din timpul domniei lui Matei Basarab, manastirea a fost înzestrata cu o padure de frasini, un adevarat monument al naturii, din care s-au mai pastrat câteva exemplare cu o vârsta de peste 370 de ani.
În timpul domniei lui Constantin Serban Basarab cel Batrân, zis Cârnul (1654-1658), sotia acestuia, Balasa Doamna, a ridicat o noua biserica din zid, care se pastreaza si astazi. Actul ctitoricesc este mentionat pe piatra mormântului ei de la Târgoviste. În anul 1701, domnitorul Constantin Brâncoveanu construieste chiliile si închide biserica cu tinda, aceasta devenind mai târziu pentru biserica un pronaos închis. Printre picturile aplicate în aceasta perioada se numara si gravura Sfântului Pavel Xiropotamitul, dovada ca biserica era înca închinata la Sfântul Munte. La aceasta tinda se adauga în 1787 o clopotnita, construita pentru a servi drept turn de aparare împotriva cetelor de turci care pradau adesea aceste zone. Asa se explica de ce clopotnita apare disproportionat în raport cu biserica, ea servind nu numai ca turn de aparare, ci si ca depozit în care se adaposteau bunurile obstii. Cu toate ca rolul ei era unul de aparare, frumosul stil brâncovenesc în care este construita face din Manastirea Jitianu un ansamblu armonios si atragator care si-a pastrat neschimbata frumusetea pâna în zilele noastre.
Depozit de obuze si spital, în timpul Razboiului de Independenta
Dupa secularizarea averilor manastiresti, calugarii Manastirii Jitianu au fost trimisi la alte manastiri, iar biserica manastirii a fost transformata în biserica de enorie, spre folosul duhovnicesc al credinciosilor din satul Balta Verde. În chiliile manastirii a fost organizata prima Scoala Superioara de Agricultura, mutata mai apoi la Herastrau, unde activeaza astazi Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti. În anul 1877, în timpul Razboiului de Independenta, biserica manastirii a servit ca depozit de obuze, iar chiliile au fost folosite ca spital pentru ostasii români raniti pe front. Mai multi ostasi români au fost îngropati în curtea manastirii, lucru care se poate observa si astazi prin crucile asezate în spatele bisericii. Dupa razboi, manastirea a fost trecuta pe lista monumentelor istorice, însa ignorata total si lasata în ruina.
Cu ocazia unei vizite la domeniile regale de la Segarcea din în vara anului 1925, regina Elena, mama regelui Mihai, a trecut cu trenul pe calea ferata din apropiere, observând somptuoasa constructie. Din suita reginei facea parte si marele istoric Nicolae Iorga, pe atunci presedintele Comisiei Monumentelor Istorice. La cererea Altetei Sale, acesta deapana întreaga istorie a manastirii. Impresionata fiind de trecutul ei tumultos, regina va vizita la întoarcere manastirea, însarcinându-l pe Nicolae Iorga cu reînfiintarea lacasului ca manastire de maici. Între 1925-1932, Comisia Monumentelor Istorice avea sa refaca în întregime biserica, resfintirea ei având loc la 13 noiembrie 1932.
Atelier de tesatorie
Manastirea a fost reînfiintata abia în anul 1933, prin osteneala primelor maicute aduse aici. Ca stareta a fost numita, prin binecuvântarea episcopului Vartolomeu Stanescu, maica Fevronia Miclaus, ruda a Sfântului Nicolae Oprea Miclaus din Sibiel. Împreuna cu maica Fevronia au mai fost aduse cinci maici si patru surori. Maica stareta de la Manastirea Jitianu intrase în viata monahala la Manastirea Horezu. Împreuna cu sora ei, Ecaterina Miclaus, l-au ajutat pe episcopul Vartolomeu în actiunile sale de reîmprospatare a monahismului idioritmic din partile Râmnicului. Actiunea rodnica pe care maica Fevronia a desfasurat-o la Manastirea Saracinesti avea sa o recomande arhiereului pentru conducerea Manastirii Jitianu.
Primul lucru pe care l-a facut, odata cu instalarea ei în staretia Manastirii Jitianu, a fost construirea unei trapeze pentru masa în comun si a unui atelier de tesatorie, spre a servi drept ascultare pentru maicile de aici. În acest fel, pe lânga satisfacerea necesitatilor materiale, atelierul de tesatorie oferea maicutelor si posibilitatea împlinirii poruncii Sfintilor Parinti ai monahismului clasic, care recomandau lucrul mâinilor într-o obste monahala, conform principiului „ora et labora“ („roaga-te si munceste“). În acest fel se putea întretine si viata manastirii, fara sa fie lasate la o parte nevoile spirituale. În perioada staretiei maicii Fevronia, Manastirea Jitianu a cunoscut perioada ei de glorie ca manastire de maici.
Din 1960, aceasta a intrat în declin, ultimele maici fiind obligate de regimul comunist sa paraseasca manastirea. Dupa mai multe încercari, manastirea a fost reînfiintata în anul 2001, tot ca manastire de maici. În prezent, viata monahala de la Jitianu a capatat o noua directie, ea devenind, de curând, manastire de calugari. Dupa cum ne-a spus staretul manastirii, protos. Nifon Vicinescu, „cu ajutorul lui Dumnezeu, încercam sa aducem viata manastirii noastre la stralucirea de alta data. Avem slujbe zilnic, dupa pravila, ne îngrijim de curte si dorim ca acei care ne trec pragul sa paseasca cu adevarat într-un loc binecuvântat“. Manastirea numara astazi sase vietuitori.
Muzeul de arta bisericeasca de la Manastirea Jitianu
În perioada arhipastoririi mitropolitului Teoctist, în spatiile fostului atelier de tesatorie al Manastirii Jitianu a fost înfiintat un muzeu pentru a adaposti Colectia de obiecte de arta bisericeasca ce apartinea Arhiepiscopiei Craiovei. În patrimoniul muzeului se aflau obiecte de arta specifica bisericeasca, de diferite genuri: pictura de icoane, sculptura în lemn, broderii si tesaturi din domeniul vechilor creatii artistice românesti si ale artei populare, provenind din judetele Gorj, Mehedinti si Dolj. Acestora li s-au adaugat diverse donatii si achizitii. Majoritatea exponatelor facea parte din zestrea vechilor biserici din lemn aflate pe perimetrul celor trei judete. Un interes aparte l-a prezentat si colectia de cruci funerare din piatra, adunate din satele de pe malul Dunarii, apartinând celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea. Ulterior muzeul a fost desfintat, exponatele fiind împartite muzeelor din orasul Craiova. Sursa: www.ziarullumina.ro
Conform unei legende pastrate în popor, pe locul cel mai înalt din apropiere, Mircea cel Batrân a ridicat, în semn de multumire adusa lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în batalia cu turcii, o frumoasa bisericuta din lemn. A fost ales ca ocrotitor al cinstitului lacas Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, la care domnitorul avea o evlavie deosebita si caruia i-a cerut negresit mijlocirea în batalia pe care o purtase.
Manastirea Jitianu a fost construita pe locul acestei mici biserici din lemn la sfârsitul secolului al XV-lea si începutul secolului al XVI-lea, prin stradania boierilor Craiovesti, cu scopul de a întregi punctele de fortificatie din jurul cetatii Baniei si pentru a stopa raidurile turcesti care atingeau destul de des aceste zone.
Datorita pozitiei strategice pe care a fost înaltata, Jitianu se înscrie între manastirile de ctitorie voievodala din Oltenia, stând alaturi de Sadova si Strehaia, ctitoriile lui Matei Basarab, de Manastirea Gura Motrului, ctitorita de Preda Brâncoveanu, sau de Manastirea Ciutura, vechea ctitorie a marelui domnitor Mihai Viteazul. Numele cinstitilor ctitori sunt consemnate de istoricul T. G. Bulat într-un articol publicat în revista „Mitropolia Olteniei“ (nr. 5-6, 1967): banul Barbu Craiovescu, care a mai ctitorit si Manastirea Bistrita, Pârvu vornicul, Danciu comisul si Radu postelnicul, toti descendenti ai renumitei familii boieresti a Craiovestilor. Hramul vechii bisericute construite la început de Mircea cel Batrân a fost pastrat de ctitorii Manastirii Jitianu, cu toate ca nici unul dintre ei nu purta numele Sfântului Mucenic.
Un ansamblu armonios construit în stil brâncovenesc
Datorita importantei deosebite pe care o avea în viata Bisericii din Tara Româneasca, manastirea a fost îngrijita de boierii cei mai de seama ai urbei craiovene, multi dintre ei ajungând în scaunul de domnitor al tarii: Radu Serban Voda, Serban si Stefan Cantacuzino, dar mai ales de Constantin Brâncoveanu. În anul 1612, ea apare mentionata ca metoc al lavrei athonite „Cuviosul Pavel“. Din timpul domniei lui Matei Basarab, manastirea a fost înzestrata cu o padure de frasini, un adevarat monument al naturii, din care s-au mai pastrat câteva exemplare cu o vârsta de peste 370 de ani.
În timpul domniei lui Constantin Serban Basarab cel Batrân, zis Cârnul (1654-1658), sotia acestuia, Balasa Doamna, a ridicat o noua biserica din zid, care se pastreaza si astazi. Actul ctitoricesc este mentionat pe piatra mormântului ei de la Târgoviste. În anul 1701, domnitorul Constantin Brâncoveanu construieste chiliile si închide biserica cu tinda, aceasta devenind mai târziu pentru biserica un pronaos închis. Printre picturile aplicate în aceasta perioada se numara si gravura Sfântului Pavel Xiropotamitul, dovada ca biserica era înca închinata la Sfântul Munte. La aceasta tinda se adauga în 1787 o clopotnita, construita pentru a servi drept turn de aparare împotriva cetelor de turci care pradau adesea aceste zone. Asa se explica de ce clopotnita apare disproportionat în raport cu biserica, ea servind nu numai ca turn de aparare, ci si ca depozit în care se adaposteau bunurile obstii. Cu toate ca rolul ei era unul de aparare, frumosul stil brâncovenesc în care este construita face din Manastirea Jitianu un ansamblu armonios si atragator care si-a pastrat neschimbata frumusetea pâna în zilele noastre.
Depozit de obuze si spital, în timpul Razboiului de Independenta
Dupa secularizarea averilor manastiresti, calugarii Manastirii Jitianu au fost trimisi la alte manastiri, iar biserica manastirii a fost transformata în biserica de enorie, spre folosul duhovnicesc al credinciosilor din satul Balta Verde. În chiliile manastirii a fost organizata prima Scoala Superioara de Agricultura, mutata mai apoi la Herastrau, unde activeaza astazi Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Bucuresti. În anul 1877, în timpul Razboiului de Independenta, biserica manastirii a servit ca depozit de obuze, iar chiliile au fost folosite ca spital pentru ostasii români raniti pe front. Mai multi ostasi români au fost îngropati în curtea manastirii, lucru care se poate observa si astazi prin crucile asezate în spatele bisericii. Dupa razboi, manastirea a fost trecuta pe lista monumentelor istorice, însa ignorata total si lasata în ruina.
Cu ocazia unei vizite la domeniile regale de la Segarcea din în vara anului 1925, regina Elena, mama regelui Mihai, a trecut cu trenul pe calea ferata din apropiere, observând somptuoasa constructie. Din suita reginei facea parte si marele istoric Nicolae Iorga, pe atunci presedintele Comisiei Monumentelor Istorice. La cererea Altetei Sale, acesta deapana întreaga istorie a manastirii. Impresionata fiind de trecutul ei tumultos, regina va vizita la întoarcere manastirea, însarcinându-l pe Nicolae Iorga cu reînfiintarea lacasului ca manastire de maici. Între 1925-1932, Comisia Monumentelor Istorice avea sa refaca în întregime biserica, resfintirea ei având loc la 13 noiembrie 1932.
Atelier de tesatorie
Manastirea a fost reînfiintata abia în anul 1933, prin osteneala primelor maicute aduse aici. Ca stareta a fost numita, prin binecuvântarea episcopului Vartolomeu Stanescu, maica Fevronia Miclaus, ruda a Sfântului Nicolae Oprea Miclaus din Sibiel. Împreuna cu maica Fevronia au mai fost aduse cinci maici si patru surori. Maica stareta de la Manastirea Jitianu intrase în viata monahala la Manastirea Horezu. Împreuna cu sora ei, Ecaterina Miclaus, l-au ajutat pe episcopul Vartolomeu în actiunile sale de reîmprospatare a monahismului idioritmic din partile Râmnicului. Actiunea rodnica pe care maica Fevronia a desfasurat-o la Manastirea Saracinesti avea sa o recomande arhiereului pentru conducerea Manastirii Jitianu.
Primul lucru pe care l-a facut, odata cu instalarea ei în staretia Manastirii Jitianu, a fost construirea unei trapeze pentru masa în comun si a unui atelier de tesatorie, spre a servi drept ascultare pentru maicile de aici. În acest fel, pe lânga satisfacerea necesitatilor materiale, atelierul de tesatorie oferea maicutelor si posibilitatea împlinirii poruncii Sfintilor Parinti ai monahismului clasic, care recomandau lucrul mâinilor într-o obste monahala, conform principiului „ora et labora“ („roaga-te si munceste“). În acest fel se putea întretine si viata manastirii, fara sa fie lasate la o parte nevoile spirituale. În perioada staretiei maicii Fevronia, Manastirea Jitianu a cunoscut perioada ei de glorie ca manastire de maici.
Din 1960, aceasta a intrat în declin, ultimele maici fiind obligate de regimul comunist sa paraseasca manastirea. Dupa mai multe încercari, manastirea a fost reînfiintata în anul 2001, tot ca manastire de maici. În prezent, viata monahala de la Jitianu a capatat o noua directie, ea devenind, de curând, manastire de calugari. Dupa cum ne-a spus staretul manastirii, protos. Nifon Vicinescu, „cu ajutorul lui Dumnezeu, încercam sa aducem viata manastirii noastre la stralucirea de alta data. Avem slujbe zilnic, dupa pravila, ne îngrijim de curte si dorim ca acei care ne trec pragul sa paseasca cu adevarat într-un loc binecuvântat“. Manastirea numara astazi sase vietuitori.
Muzeul de arta bisericeasca de la Manastirea Jitianu
În perioada arhipastoririi mitropolitului Teoctist, în spatiile fostului atelier de tesatorie al Manastirii Jitianu a fost înfiintat un muzeu pentru a adaposti Colectia de obiecte de arta bisericeasca ce apartinea Arhiepiscopiei Craiovei. În patrimoniul muzeului se aflau obiecte de arta specifica bisericeasca, de diferite genuri: pictura de icoane, sculptura în lemn, broderii si tesaturi din domeniul vechilor creatii artistice românesti si ale artei populare, provenind din judetele Gorj, Mehedinti si Dolj. Acestora li s-au adaugat diverse donatii si achizitii. Majoritatea exponatelor facea parte din zestrea vechilor biserici din lemn aflate pe perimetrul celor trei judete. Un interes aparte l-a prezentat si colectia de cruci funerare din piatra, adunate din satele de pe malul Dunarii, apartinând celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea. Ulterior muzeul a fost desfintat, exponatele fiind împartite muzeelor din orasul Craiova. Sursa: www.ziarullumina.ro
Casa memoriala Elena Farago
În centrul orasului Craiova, în aceeasi curte cu sediul central al Bibliotecii Judetene "Alexandru si Aristia Aman" se afla casa în care a locuit poeta Elena Farago, reprezentanta stralucita a literaturii române si a vietii culturale craiovene.
Numita directoare a Fundatiei "Alexandru si Aristia Aman" în septembrie 1921, poeta a condus timp de peste trei decenii destinele acestui lacas de cultura, având contributii deosebite în ceea ce priveste regulamentul de organizare si functionare al bibliotecii, fisarea cartilor si tinerea unei evidente corecte de aranjare a publicatiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colectiilor prin achizitii si donatii.
Dupa preluarea conducerii fundatiei, poeta s-a mutat în casa care putea "servi drept locuinta personalului în servicul bibliotecii si muzeului" conform testamentului Aristiei Aman. Aici a trait si a creat pâna la sfârsitul vietii sale.
În casa memoriala se pastreaza carti, documente, fotografii, scrisori, mobilier si alte obiecte care au apartinut poetei si familiei sale.
Numita directoare a Fundatiei "Alexandru si Aristia Aman" în septembrie 1921, poeta a condus timp de peste trei decenii destinele acestui lacas de cultura, având contributii deosebite în ceea ce priveste regulamentul de organizare si functionare al bibliotecii, fisarea cartilor si tinerea unei evidente corecte de aranjare a publicatiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colectiilor prin achizitii si donatii.
Dupa preluarea conducerii fundatiei, poeta s-a mutat în casa care putea "servi drept locuinta personalului în servicul bibliotecii si muzeului" conform testamentului Aristiei Aman. Aici a trait si a creat pâna la sfârsitul vietii sale.
În casa memoriala se pastreaza carti, documente, fotografii, scrisori, mobilier si alte obiecte care au apartinut poetei si familiei sale.
Biserica Sf. Ioan
In anul 1804, jupan Hera Stenescu, starostele iznafului de cojocari, zideste lacasul cu hramul Sf. Ioan Botezatorul pe locul unei bisericute din lemn ce data din veacul XVII si care fusese indiata in 1800.
Acesta va purta - dupa obiceiul timpului - si numele ctitorului fiind cunoscuta ca " Biserica Sfantul Ioan - Hera".
Nu se cunosc mesterii care au lucrat-o si nici zugravii picturii initiale.
In decursul celor 200 de ani de la sfintire si pana azi - biserica a suferit de mai multe ori reparatii si restaurari.
Acesta va purta - dupa obiceiul timpului - si numele ctitorului fiind cunoscuta ca " Biserica Sfantul Ioan - Hera".
Nu se cunosc mesterii care au lucrat-o si nici zugravii picturii initiale.
In decursul celor 200 de ani de la sfintire si pana azi - biserica a suferit de mai multe ori reparatii si restaurari.
Muzeul Olteniei - Sectii de Istorie Arheologie
Muzeul Regional de Antichitati si Etnografie infiintat la 1 aprilie 1915, prin stradania profesorului Stefan Ciuceanu, a evoluat alaturi de muzeul Fundatiei ``Aman``. Unit in anul 1927 cu Muzeul de Stiintele Naturii, infiintat in 1923, de profesorul Marin Demetrescu, muzeul primeste in anul 1928 numele de Muzeul Olteniei, pe care il pastreaza si astazi.
Inca din primul an al existentei sale, Muzeul Olteniei a intreprins o investigatie ampla in zona pentru depistarea tuturor monumentelor istorice din Oltenia, efectuand cercetari arheologice de suprafata si sapaturi in principalele asezari vechi, bucurandu-se de activitatea si sprijinul unuia dintre cei mai prestigiosi arheologi ai tarii, C. S. Nicolaescu-Plopsor.
Specialistii muzeului craiovean au fost implicit si creatorii primelor institutii obstesti de cercetare stiintifica, arheologica, etnografica, de stiintele naturii, cei care au scos de sub teascurile tiparelor primele monografii, reviste si studii de specialitate.
De-a lungul celor noua decenii de activitate, patrimoniul muzeului a cunoscut o crestere impresionanta. Daca in anul 1927 muzeul avea 1050 piese, iar in 1955, 29120 piese, astazi numai patrimoniul Sectiei de Arheologie si Istorie numara 110.000 bunuri culturale (arheologie, numismatica, medalistica, documente, manuscrise, carte veche romaneasca si straina, fotografii, obiecte memoriale, militare, periodice si fonduri constituite ale unor personalitati culturale, istorice si politice oltene).
Cresterea patrimoniului s-a realizat prin sapaturi arheologice, cercetari de teren, achizitii si donatii, ultimele provenind de la un cerc foarte larg de persoane ce constituie in fapt adevaratul nucleu de prieteni ai muzeului.
Muzeul ofera publicului larg posibilitatea vizitarii expozitiei de baza, de istorie, unde pot fi admirate piese de o exceptionala valoare istorica, documentara si artistica, din randul carora amintim: din paleolitic, fosilele de la Bugiulesti, unelte din piatra gasite la Darjov si Farcasele, judetul Olt; splendida ceramica pictata apartinand celui mai vechi neolitic romanesc, descoperit in asezarea de la Carcea, vasul de lemn de la Gradinile-Olt, unic in aceasta parte a Europei, atribuit culturii Carcea-Gura Baciului, ceramica, plastica antropomorfa si zoomorfa variata si bogat ornamentata apartinand culturilor neolitice Starcevo-Cris, Dudesti-Vinca si Vadastra descoperite la Rast, Vadastra, Farcasele, Carcea, Verbicioara, Verbita si Salcuta; obiecte din epoca bronzului – vase, ustensile, podoabe, din cultura Verbicioara si din campurile de urne de la Rast sau cele de la Carna, artefactele descoperite, denota arheologic o gama vasta de ustensile casnice, ceramica utilitara, depozite de unelte.
Inca din primul an al existentei sale, Muzeul Olteniei a intreprins o investigatie ampla in zona pentru depistarea tuturor monumentelor istorice din Oltenia, efectuand cercetari arheologice de suprafata si sapaturi in principalele asezari vechi, bucurandu-se de activitatea si sprijinul unuia dintre cei mai prestigiosi arheologi ai tarii, C. S. Nicolaescu-Plopsor.
Specialistii muzeului craiovean au fost implicit si creatorii primelor institutii obstesti de cercetare stiintifica, arheologica, etnografica, de stiintele naturii, cei care au scos de sub teascurile tiparelor primele monografii, reviste si studii de specialitate.
De-a lungul celor noua decenii de activitate, patrimoniul muzeului a cunoscut o crestere impresionanta. Daca in anul 1927 muzeul avea 1050 piese, iar in 1955, 29120 piese, astazi numai patrimoniul Sectiei de Arheologie si Istorie numara 110.000 bunuri culturale (arheologie, numismatica, medalistica, documente, manuscrise, carte veche romaneasca si straina, fotografii, obiecte memoriale, militare, periodice si fonduri constituite ale unor personalitati culturale, istorice si politice oltene).
Cresterea patrimoniului s-a realizat prin sapaturi arheologice, cercetari de teren, achizitii si donatii, ultimele provenind de la un cerc foarte larg de persoane ce constituie in fapt adevaratul nucleu de prieteni ai muzeului.
Muzeul ofera publicului larg posibilitatea vizitarii expozitiei de baza, de istorie, unde pot fi admirate piese de o exceptionala valoare istorica, documentara si artistica, din randul carora amintim: din paleolitic, fosilele de la Bugiulesti, unelte din piatra gasite la Darjov si Farcasele, judetul Olt; splendida ceramica pictata apartinand celui mai vechi neolitic romanesc, descoperit in asezarea de la Carcea, vasul de lemn de la Gradinile-Olt, unic in aceasta parte a Europei, atribuit culturii Carcea-Gura Baciului, ceramica, plastica antropomorfa si zoomorfa variata si bogat ornamentata apartinand culturilor neolitice Starcevo-Cris, Dudesti-Vinca si Vadastra descoperite la Rast, Vadastra, Farcasele, Carcea, Verbicioara, Verbita si Salcuta; obiecte din epoca bronzului – vase, ustensile, podoabe, din cultura Verbicioara si din campurile de urne de la Rast sau cele de la Carna, artefactele descoperite, denota arheologic o gama vasta de ustensile casnice, ceramica utilitara, depozite de unelte.
Muzeul de Istoria Medicinei si Farmaciei Victor Gomoiu
Intre anii 1972 - 1979 muzeul a functionat in cladirea Facultatii de Medicina, iar din 1979 si-a mutat sediul in Calea Unirii nr. 104. Una cladire are un stil renascentist, datata din 1892, fiind monument istoric.
A suferit restaurari in anii 1979 - 1980, 1990 - 1993. Dupa ce aceasta cladire a fost retrocedata o parte din colectie se afla la Facultatea de Farmacie, din cadrul Univeristatii de Medicina si Farmacie Craiova Muzeul prezinta mobilier, instrumentar, documente referitoare la viata si activitatea doctorului craiovean Victor Gomoiu.
Tot aicise mai gasesc tablouri celebre de Veronese, Petrascu, sculptura de Ion Jalea, corespondenta, reviste, documente si obiecte care au apartinut unor mari savanti. Biblioteca numara peste 10.000 de volume.
A suferit restaurari in anii 1979 - 1980, 1990 - 1993. Dupa ce aceasta cladire a fost retrocedata o parte din colectie se afla la Facultatea de Farmacie, din cadrul Univeristatii de Medicina si Farmacie Craiova Muzeul prezinta mobilier, instrumentar, documente referitoare la viata si activitatea doctorului craiovean Victor Gomoiu.
Tot aicise mai gasesc tablouri celebre de Veronese, Petrascu, sculptura de Ion Jalea, corespondenta, reviste, documente si obiecte care au apartinut unor mari savanti. Biblioteca numara peste 10.000 de volume.
Altele:
Muzeul Militar (......)
